Didactica disciplinelor ştiinţe ale naturii şi geografie în contextul noilor abordări curriculare

Автор работы: Пользователь скрыл имя, 24 Октября 2013 в 13:24, доклад

Краткое описание

Odată cu introducerea reformei, învăţământul românesc e angajat într-o permanentă căutare de soluţii, recomandări, oferte care să contribuie la îmbunătăţirea procesului instructiv- educativ.
S-au stabilit şi încă se stabilesc direcţii prioritare ale ridicării calităţii învăţământului primar.
Revizuirea curriculum-ului şcolar de Ştiinţe ale naturii pentru ciclul primar a fost determinată de următoarele aspecte:
- introducerea la clasa I şi a II-a începând cu anul şcolar 2003-2004 în aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale naturii a disciplinei Cunoaşterea mediului vine să realizeze o punte de legătură între elementele de cunoaştere a mediului acumulate de copii în grădiniţe şi disciplina Ştiinţele naturii studiată la clasele a III-a şi a IV-a,

Прикрепленные файлы: 1 файл

Теория ла шт. натурий.doc

— 621.50 Кб (Скачать документ)

 

 

 

 

 

8. EVALUAREA REZULTATELOR ACTIVITĂŢII DE PREDARE- ÎNVĂŢARE A GEOGRAFIEI ŞI ŞTIINŢELE NATURII- ÎN CICLUL PRIMAR

 

 

  Deoarece în cadrul procesului de învăţământ activităţile de predare-învăţare-evaluare se află în strânsă legătură, aceste elemente trebuie proiectate în acelaşi timp.

         Evaluarea, ca activitate în sine, cuprinde trei etape principale:

  • măsurarea rezultatelor şcolare prin procedee specifice, utilizând instrumente adecvate scopului urmărit (probe scrise/ orale/ practice, proiecte, portofolii, etc.)
  • aprecierea acestor rezultate pe baza unor criterii unitare (barem de corectare, notare)
  • formularea concluziilor desprinse în urma interpretării rezultatelor obţinute în vederea adoptării deciziei educaţionale adecvate.

 

     Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare.

     Scopul evaluării constă în emiterea unei judecăţi de valoare pe care se bazează  o anumită decizie în plan educaţional.


 

 

FUNCŢIILE EVALUĂRII:

 

Funcţiile generale ale evaluării sunt:

  • Funcţia diagnostică – în sensul de a face cunoscute situaţiile şi factorii care conduc la obţinerea anumitor rezultate ale elevilor pentru a stabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice
  • Funcţia prognostică – în sensul anticipării performanţelor viitoare ale elevilor pe baza reziltatelor înregistrate şi al planificării secvenţelor următoare ale activităţii de învăţare.
  • Funcţia de certificare a nivelului de cunoştinţe şi abilităţi ale elevilor la sfârşitul unei perioade lungi de instruire (ciclu de învăţământ, învăţământ obligatoriu)
  • Funcţia de selecţie a elevilor pentru accesul într-o treaptă superioarăde învăţământ (gimnaziu, liceu, etc.)
  • Funcţia de feed-back- de acţiune corectivă, de reglare şi autoreglare continuă pe parcursul desfăşurării activităţii didactice şi educative.

         Funcţiile specifice ale evaluării sunt:

  • Funcţia motivaţională- de natură să stimuleze activitatea de învăţare a elevilor.
  • Funcţia de orientare şcolară şi profesională- prin intermediul căreia evaluarea performanţelor elevilor furnizează informaţii utile elevilor în vederea alegerii formei corespunzătoare de învăţământ.

 

 

 

 

 

 

OBIECTIVELE EVALUĂRII-DIRECŢII NOI DE ABORDARE:

Pentru îndeplinirea funcţiilor evaluării trebuie urmărite obiectivele:

  • Să se utilizeze metodele participativ-active
  • Să se creeze condiţii propice de manifestare a creativităţii, a gândirii productive pentru mobilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor anterioare
  • Să se renunţe la algoritmi şi şabloane, activitatea să devină flexibilă, cu transpunerea informaţiei în contexte noi şi idei personale
  • Să se alterneze munca individuală cu cea în echipă, pentru prelucrare creativă a informaţiei şi asumare de responsabilităţi
  • Să se intensifice relaţiile dintre partenerii ce iau parte la actul instruirii (profesori-elevi, elevi-elevi)
  • Să se alterneze metodele tradiţionale de evaluare cu metode complementare, moderne
  • Să se adapteze şi să se amelioreze activitatea profesorilor în funcţie de posibilităţile elevului.
  • În vederea conceperii şi aplicării adecvate a evaluării în activitatea şcolară, trebuie să se ţină cont de câteva mutaţii de accent în consens cu o serie de exigenţe:
  • Extinderea acţiunii de evaluare, de la verificarea şi aprecierea rezultatelor- obiectivul tradiţional- la evaluarea procesului, a strategiei care a condus la anumite rezultate; evaluarea nu numai a elevilor, dar şi a conţinutului, a metodelor, a competenţelor, a situaţiei de învăţare, a evaluării.
  • Luarea în calcul şi a altor indicatori, diferiţi de achiziţiile cognitive, cum ar fi conduita, personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori.
  • Diversificarea tehnicilor de evaluare, creşterea gradului de adecvaţie a acestora la situaţii didactice concrete.
  • Necesitatea întăririi şi sancţionării operative a rezultatelor evaluării, scurtarea feed-back-ului.
  • Centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive şi nesancţionarea în permanenţă a celor negative.

Se remarcă  o tranziţie de la problematica preciziei, garantată prin măsurare, la o problematică a raportării calitative, prin luarea în consideraţie a fundamentelor formării elevului şi o orientare  spre modalităţi care favorizează dezvoltarea autonomiei elevilor.

O abordare sistemică  asupra evaluării, cum este propusă de UNESCO în “L”educateur et l”approche systemique”, pentru ameliorarea practicilor evaluative, va facilita o centrare către direcţii mult mai bine determinate. Trecerea de la evaluarea produsului la evaluarea procesului modifică înseşi funcţiile evaluării. Evaluarea procesului devine un moment central şi deschide un demers circular sau în formă de spirală, prin care se asigură ameliorarea în permanenţă a întregului sistem. În timp ce evaluarea tradiţională, menită a garanta obiectivitatea, era pusă în situaţie de exterioritate prin raport la ceea ce urmează a fi evaluat, demersul sistemic se bazează pe “evaluarea internă”sau “autoevaluarea”, ea însăşi ataşată unei deschideri sau unui fel de provizorat. “La limită se poate ajunge la o evaluare fără judecare, dar fundată numai pe constatări. Altfel spus, obiectivul evaluării nu constă în a raporta o acţiune educativă la un ansamblu de valori mai mult sau mai puţin absolute, în vederea unei condamnări sau aprobări, ci de a ajunge la o descriere suficient de sistematică pentru a putea percepe legăturile între diferite elemente şi, în caz de nevoie, de a acţiona asupra unora dintre ele pentru a modifica altele”(UNESCO). Sunt proiecte , oarecum nonstandard, care pot ambiţiona şi pe cercetătorii, evaluatorii şi cadrele didactice de la noi, depăşind vechile paradigme şi preconcepţii.

 

TIPURI DE EVALUARE:

După modul de integrare în desfăşurarea procesului didactic evaluarea poate fi de trei tipuri

  • Evaluare predictivă(iniţială)- se realizează la începutul unui nou ciclu de învăţare sau program de instruire în scopul stabilirii nivelului de pregătire al elevilor în vederea planificării activităţii viitoarea profesorului.
  • Evaluare formativă (continuă)- însoţeşte parcursul didactic, se realizează prin verificări sistematice ale elevilor asupra materiei.
  • Evaluare sumativă (finală)- realizată la sfârşitul unei perioade de instruire (capitol, semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ).

          În funcţie de cine realizează evaluarea se disting două tipuri

  • Evaluare internă- când acţiunea evaluată este efectuată de aceaşi persoană/instituţie.
  • Evaluare externă- în care se implică o persoană/instituţie , alta decât cea care a asigurat realizarea procesului didactic.

 

 

METODE DE EVALUARE LA DISCIPLINELE GEOGRAFIE ŞI ŞTIINŢE ALE NATURII

 

  1. METODE TRADIŢIONALE DE EVALUARE

 

Metodele tradiţionale de evaluare sunt:

  • Probele orale
  • Probele scrise
  • Probele practice.

   Proba este definită conceptual de A.Stoica şi S.Musteaţă ca fiind orice instrument de evaluare proiectat, administrat şi corectat de către profesor.

  • Probele orale au avantajele:
  • Flexibilitate şi adecvare individuală
  • Posibilitate de a corecta şi a clarifica erorile şi neînţelegerile
  • Lilibertate de manifestare a originalităţii elevului
  • Interacţiune directă între evaluator şi evaluat
  • Evaluarea comportamentului afectiv-atitudinal.

Dezavantajele sau limitele sunt:

  • Obiectivitate relativă a evaluării
  • Nivel scăzut de validitate şi fidelitate
  • Consum mare de timp.
  • Probele scrise au avantajele:
  • Economie de timp
  • Acoperirea unitară ca volum şi profunzime a conţinuturilor
  • Emiterea de judecăţi de valoare mai obiective pe baza unor criterii de evaluare clare şi prestabilite
  • Elaborare de răspunsuri independente
  • Diminuarea stărilor tensionale, de stress a elevilor.

Dezavantajul major:

  • Relativa întârziere în timp a corectării unor greşeli sau completării unor lacune.
  • Probele practice oferă posibilitatea elevului de a-şi dezvolta atât competenţele generale cât şi pe cele specifice, aplicative, evaluându-secapacitatea de aplicare a cunoştinţelor în practică şi gradul de stăpânire a priceperilor şi deprinderilor formate.

 

  • METODE COMPLEMENTARE DE EVALUARE:

 

     Strategiile moderne de evaluare urmăresc să accentueze dimensiunea acţiunii evaluative care oferă elevilor suficiente şi variate posibilităţi de a demonstra ceea ce ştiu ca ansamblu de cunoştinţe, dar mai ales, ceea ce pot să facă( priceperi, deprinderi, abilităţi, competenţe), deziderat realizabil prin utilizarea metodelor complementare de evaluare:

  • Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor
  • Investigaţia
  • Proiectul
  • Portofoliul
  • Autoevaluarea.

 

Observarea sistematică  a activităţii şi comportamentului elevilor:

Furnizează informaţii asupra performanţelor elevilor privind capacitatea lor de acţiune, relaţionare, a competenţelor şi abilităţilor de care dispun.

Modalităţile de inregistrare a informaţiilor sunt:

  • fişa de evaluare
  • scara de clasificare
  • lista de control/verificare

 

Fişa de evaluare înregistrează date despre evenimente importante şi interpretările profesorului care surprinde modelul comportamental al elevilor:

  • modul în care elevul îşi expune cunoştinţele şi capacităţile în experimente;
  • desene;
  • atitudinea faţă de desfăşurarea unei activităţi;
  • atitudinea ştiinţifică;
  • interesul;
  • aprecieri;
  • adaptarea socială.

Avantaj:

  • nu depinde de capacitatea de comunicare a elevului cu profesorul

Dezavantaj:

  • consum mare de timp
  • cotă ridicată de obiectivitate.

 

Scara de clasificare însumează in set de comportamente însoţit de un tip de scară (scara Liket). Se prezintă un număr de enunţuri în raport de care elevul trebuie să-şi manifeste acordul în cinci trepte- puternic acord, acord, indecis(neutru),dezacord, puternic dezacord.

Pentru disciplinele Geografie şi Ştiinţe ale naturii, pot fi folosite în evaluarea atitudinii elevului faţă de o activitate de învăţare sau faţă de o sarcină de lucru, individual sau în grup, următoarele clasificări:

 

Exemplu:

  • Participarea elevului la experiment/ sarcina de lucru:

Deloc   da             nu

Puţin   da             nu

Ocazional   da   nu

Frecvent   da             nu

Permanent   da             nu

2. Gradul de adaptabilitate al elevului în grupul de lucru:

Puternic dezacord                    da             nu

Dezacord                                  da            nu

Neutru                                      da             nu

Acord da              nu

Acord puternic da              nu


 

Trebuie îndeplinite condiţiile de redactare a unui bun enunţ:

  • enunţ cu structură simplă;
  • enunţ exprimat clar pozitiv sau clar negativ;
  • lista finală de enunţuri să conţină un număr egal de enunţuri pozitive şi negative;
  • fiecare enunţ să producă informaţia necesară.

 

Lista de control/verificare este asemănătoare ca structură cu scara de clasificare, dar constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici sau comportament, fără a emite o judecată de valoare.

 

Exemplu:

Elevul:

- a urmat instrucţiunile specifice activităţii                   da            nu

- a colaborat cu colegii de grupă                                    da          nu

- a respectat regulile de protecţie a muncii                    da           nu  

        


 Avantaje:

- se elaborează uşor

- este obiectivă în evaluarea abilităţilor.

 

Investigaţia:

Este o metodă ce presupune căutare, cercetare a unor situaţii noi, pornind de la situaţii deja cunoscute, de la cunoştinţe deja dobândite.

Presupune respectarea următoarelor etape:

  • atribuirea unor instrucţiuni precise sarcinii;
  • aplicarea demersului investigativ în situaţii noi de învăţare.

Evaluarea investigaţiei se realizează holistic, urmărindu-se:

  • strategia de rezolvare;
  • aplicarea cunoştinţelor;
  • corectitudinea aplicării cunoştinţelor;
  • abilitatea;
  • produsul;
  • atitudinea în faţa sarcinii;
  • dezvoltarea unor deprinderi de lucru în grup.

Demersul investigativ presupune:

  • definirea problemei,
  • alegerea metodei/ metodologiei;
  • identificarea soluţiilor.

 

Exemplu:

„Investigaţi cum influenţează lumina dezvoltarea unei plante!”

Sarcini de lucru:

  • descrierea fenomenelor investigate;
  • utilizarea unor echipamente simple pentru a măsura şi a face observaţii asupra plantelor studiate;
  • identificarea factorilor implicaţi;
  • înregistrarea observaţiilor;
  • emiterea şi argumentarea concluziilor.

Învăţătorul trebuie să aibă în vedere:

Ce aşteptări are de la elevi?

Ce cunoştinţe utilizează?

Care vor fi rezultatele învăţării?

 

 Proiectul:

 Activitate mai amplă decât investigaţia, începe în clasă prin definirea şi înţelegerea sarcinii, se continuă acasă pe parcursul unui timp mai îndelungat în care elevul are consultări cu profesorul, se încheie tot în clasă prin prezentarea în faţa colegilor a unui raport asupra rezultatelor obţinute sau a produsului realizat. Proiectul poate fi individual sau de grup. Titlul sau subiectul va fi ales de către profesor sau elevi.

 

Exemplu:

„Organizarea administrativă a ţării” 

(realizat individual sau în grup / sfărşit de clasa a IV-a)

 

Etapele de urmat în realizarea proiectului:

  • colectarea datelor;
  • realizarea proiectului.

 

Elementele de conţinut ale proiectului:

  • pagina de titlu (tema , numele autorului);
  • cuprinsul;
  • introducere;
  • dezvoltarea elementelor de conţinut;
  • bibliografie;
  • anexe.

 

Criterii generale de evaluare:

  • aprecierea calităţii proiectului;
  • prezentarea proiectului.

 

Aprecierea calităţii proiectului:

  1. Validarea proiectului;
  2. Completitudinea proiectului;
  3. Elaborarea şi structurarea proiectului;
  4. Calitatea materialului utilizat, semnificaţia şi acurateţea datelor colectate, precum şi analiza acestora;
  5. Creativitatea, gradul de noutate.

 

Criterii care vizează  calitatea activităţii elevului:

  • în ce măsură elevul a înţeles sarcina pe care a avut-o şi în ce măsură a realizat-o;
  • valorizarea competenţelor elevului;
  • documentarea;
  • nivelul de eleborare şi comunicare;
  • greşeli;
  • creativitate;
  • calitatea rezultatelor.

 

Portofoliul:

Reprezintă o metodă de evaluare complexă, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.

Portofoliul oferă  o imagine completă a progresului înregistrat de elev de-a lungul intervalului de timp pentru care a fost proiectat, prin raportarea la criterii formulate în momentul proiectării. Se poate încadra într-o evaluare sumativă, furnizând o informaţie privind evoluţia şi progresele înregistrate de elev în timp.

 Utilitatea portofoliilor derivă din următoarele consecinţe:

  • Elevii devin parte a sistemului de evaluare şi pot să-şi urmărească, pas cu pas, propriul progres
  • Elevii şi profesorii pot comunica (oral sau în scris) calităţile, defectele şi ariile de îmbunătăţire a activităţilor
  • Elevii, profesorii şi părinţii pot avea un dialog concret despre ceea ce elevii pot realiza, atitudinea faţă de o disciplină
  • Factorii de decizie vor  avea o imagine mai bună asupra a ceea ce se petrece în clasă.

  Structura şi componenţa unui portofoliu se subordonează scopului pentru care a fost proiectat şi nu invers.

Pot fi concepute portofolii pe un anumit tip de competenţe.

Exemplu:

„Protejarea mediului”  care poate cuprinde sarcini de lucru variate, subsumate acestei competenţe.

  

Portofoliul poate cuprinde:

  • Răspunsuri la chestionare pricvind protejarea mediului;
  • Proiecte pe acestă temă;
  • Creaţii şi compuneri literare;
  • Modele practice însoţite de fotografii, filme, diapozitive;
  • Postere, colaje, desene, caricaturi;
  • Contribuţii la reviste şcolare, emisiuni radio, înregistrări.

 

Etapele realizării portofoliului sunt:

  • Se indică elevilor conţinutul şi criteriile după care vor fi evaluate diverse activităţi componente, termenele de control, de evaluare şi de notare
  • Pentru eficienţa evaluării se recomandă notări finale bianuale, ca medii ale notelor acordate în perioadele de realizare a portofoliului
  • Se impune imaginarea unei tehnici ergonomice de gestiune informaţională, prin transmiterea către părinţi a unor aprecieri obiective pe parcursul realizării portofoliului.

 

Autoevaluarea:

Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are efecte benefice pe mai multe planuri:

  • Profesorul dobândeşte confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate
  • Elevul exercită rolul de subiect al acţiunii pedagogice, de participant la propria sa formare
  • Ajută pe elevi să aprecieze rezultatele obţinute şi să înţeleagă eforturile de atingere a competenţelor stabilite
  • Cultivă motivaţia lăuntrică faţă de învăţătură şi atitudinea pozitivă, responsabilă.

 

  • Chestionar:

Exemplu:

Unitatea de învăţare vizată: „Corpuri fără viaţă- caracteristici şi proprietăţi”

 

Enumeră  modalităţile pe care le-ai parcurs pentru a înţelege stările de agregare.

Prin efectuarea experimentului, am învăţat:

  1. …………………………………………………………………………………..
  2. …………………………………………………………………………………..
  3. …………………………………………………………………………………..

Информация о работе Didactica disciplinelor ştiinţe ale naturii şi geografie în contextul noilor abordări curriculare