Didactica disciplinelor ştiinţe ale naturii şi geografie în contextul noilor abordări curriculare

• conectarea cu experienţele elevilor şi cunoştinţele informale ale acestora;
• sprijinirea învăţării prin diferenţiere şi individualizare;
• integrarea în mediul de învăţare şi conectarea permanentă la lumea în care trăim;
• participarea conştientă a elevului la propria educare prin implicarea activă la construirea traseelor de învăţare;
• asigurarea relevanţei asupra produselor învăţării.

Acestea trebuie să ducă la proiectarea unor activităţi specifice, centrate pe elev ca unic produs şi beneficiar al procesului educativ care trebuie avute în vedere, atât de către învăţător ca promotor direct al principiilor unei astfel de programe.

Dacă Ştiinţele naturii (clasele a III-a, a IV-a) pun bazele unei didactici centrate pe experimentarea şi exersarea învăţării prin ceea ce elevul însuşi face, construieşte, produce, având ca unul din principalele scopuri transformarea eleului din spectator în actor al activităţii ştiinţifice, Cunoaşterea mediului are şi rolul de a crea fundamentul comun de la care încolo acest deziderat se poate realiza.

Abordarea interdisciplinară prezintă o serie de avantaje cu finalitate directă în realizarea obiectivelor. Acestea se referă în primul rând la evidenţierea multitudinii posibilităţilor de abordare şi exprimare a realităţii fructificând astfel cunoştinţele, imaginaţia, creativitatea şi deprinderile elevului. Varietatea în abordare va duce la realizarea unui model mintal al temei respective mai eficient structurat, cu mai multe deschideri şi conexiuni ceea ce va permite utilizatorului o mai rapidă accesare, corelare şi utilizare a informaţiei. Modalităţile de realizare presupun proiectarea de către învăţător, axate sau care să vină în sprijinul temei, considerată ca temă principală, a unor activităţi de învăţare specifice fiecărei discipline, dar care să dezvolte contextual tema propusă.

Un exemplu de tematică care se pretează a fi tratată interdisciplinar este „Apa”. Unitatea tematică „Apa” şi conţinuturile ei din ariile curriculare, la nivelul elevulor clasei a IV-a, (9-10 ani) sun prezentate în fig. 2. Această unitate tematică poate fi programată în cadrul activităţilor de predare- învăţare curente sau poate fi dezbătută sub forma unei activităţi de recapitulare  prin şedinţă „asalt de idei” la sfârşitul unui capitol, semestru sau an şcolar. Ca şi tehnici se pot corela activităţile practice individuale extra- curriculare ale şcolarilor cu activităţile didactice îndrumate de învăţător la lecţie, activităţi cărora este necesar a li se da o tentă de competiţie, urmată de ierarhizarea, clasificarea şi notarea lucrărilor practice. Este indicat totodată, ca evaluarea lucrărilor să se facă prin autoapreciere şi apoi de aprecierea colectivă, după precizările criteriilor de evaluare ale învăţătorului, pentru a se observa progresul individual în argumentarea ştiinţifică, a spiritului autocritic şi critic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fig. 2  „Apa”- abordare interdisciplinară

 

 

 

 

 

 

 

7. ACTIVITĂŢI DIDACTICE EXTRAŞCOLARE

 

Orizontul local constituie „laboratorul geografic” cel mai fidel unde elevii intră în contact cu lumea reală a obiectelor şi fenomenelor, le intuiesc la „faţa locului” însuşindu-şi fondul corect de reprezentări şi noţiuni ştiinţifice despre lumea înconjurătoare.

Simion Mehedinţi  şi Vintilă Mihăilesc, întemeietorii geografiei moderne şi iluştri pedagogi spuneau că: „Orizontul locului este unitatea de măsură a tuturor fenomenelor geografice. Cu cele văzute în apropiere măsurăm tot ce aflăm despre alte ţări”.

Desfăşurarea activităţilor cu elevii în orizontul local accesibilizează  trecerea de la gândirea concretă la cea abstractă şi invers, constituind locul cel mai eficient pentru exemplificare şi experimentare, pentru înţelegerea cauzalităţii fenomenelor şi evoluţia lor în timp. Se realizează stări afective, trăiri emoţionale şi sentiment de ataşament al copiilor faţă de locurile natale. Marele geograf George Vâlsan afirma despre orizontul local: „orizontul local este cea dintâi patrie a copilului…”.

Reprezentările şi noţiunile geografice cuprinse în capitolul „Noţiuni de orientare”  (orizontul, linia orizontului, punctele cardinale, mijloace de orientare în spaţiu) impun deplasarea cu elevii în orizontul local din preajma şcolii pentru a se realiza imaginea, conţinutul corect, concret şi durabil al noţiunilor respective.

Acetse reprezentări geografice se pot realiza şi în cadrul activităţilor didactice extraşcolare cum sunt: drumeţia, vizita şi excursia.

Drumeţiile, vizitele şi excursiile constituie forme organizate ale procesului de învăţământ în natură sau la diferite instituţii culturale sau economice, în vederea realizării unor scopuri instructiv- educative legate de o serie de teme prevăzute în programa şcolară.

Observarea dirijată  a obiectivelor şi fenomenelor în condiţii naturaşe sau în expoziţii, muzee, case memoriale, grădini botanice sau zoologice şi altele, permit elevilor formarea unor reprezentări bogate despre cele observate, să-şi consolideze cunoştinţele, o serie de deprinderi şi sentimente.

Prin caracterul lor intuitiv, atractiv şi plăcut, drumeţiile, vizitele şi excursiile prilejuiesc trăiri adânci a unor sentimente patriotic, de preţuire şi de protecţie a frumuseţilor clădite de natură sau faţă de cele realizate de om.

În organizarea şi desfăşurarea drumeţiilor, vizitelor şi excursiilor se va ţine cont de itinerariul sau locul unde se vor efectua, data, scopul şi obiectivele urmărite.

Din punct de vedere didactic pot fi:

1. preliminare sau introductive;
2. de dobândire de cunoştinţe,
3. finale sau de consolidare şi fixare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.

 

DRUMEŢIA

 

Drumeţia reprezintă forma de deplasare de scurtă durată pe distanţe mici, pe joj care se desfăşoară în orizontul local.

Importanţa ei constă în aceea că învăţătorul dirijează observaţiile copiilor asupra comportamentelor mediului înconjurător, făcându-i să urmărească cu interes poziţia, evoluţia şi diversitatea sai specificul acestora, legăturile cauzale dintre ele.

Drumeţiile, ca şi vizitele şi excursiile se organizează cu răspundere după  o planificare tematică, precizându-se foarte clar şi concret scopul propus, precum şi alegerea perioadei de desfăşurare.

Realizarea acestor activităţi didactice trebuie să respecte următoarele etape:

• proiectarea şi selectarea itinerariului de parcurs;
• precizarea obiectivelor;
• documentarea prealabilă;
• desfăşurarea activităţii;
• încheierea prin evaluarea şi valorificarea cunoştinţelor acumulate.

1. Drumeţia introductivă sau preliminară se organizează înainte sau la începutul unor teme sau capitole şi urmăreşte pregătirea iniţială a elevilor, trezirea interesului faţă de conţinutul sau faţă de fondul de probleme ce urmează a fi studiate. De exemplu, la predarea- învăţarea subcapitolului „Ape curgătoare şi stătătoare”, se organizează anticipat o drumeţie în orizontul local la râul sau părăul care curge prin preajma localităţii natale.

1. Se stabileşte traseul care să cuprindă numeroase elemente geografice de observat atât ale temei ce urmează a fi învăţată cât şi ale celei parcurse anterior pentru a fi recunoscute de elevi în scopul reprezentărilor şi noţiunilor studiate.

2. Se stalilesc obiectivele urmărite.

3. Documentarea asupra traseului şi a obiectivelor de urmărit este necesară  pentru a oferi explicaţia ştiinţifică de la faţa locului.

4. Desfăşurarea activităţii în drumeţie se va face la sfârşit de săptămână  pentru a se avea suficient timp la dispoziţie pntru a se îmbina în mod plăcut activitatea de lucru cu cea de agrement, de recreere, într-un cuvânt, de a se realiza o ambianţă atractivă pentru copii.

În funcţie de planificarea tematică şi scopul propus al fiecărei drumeţii elevii nu doar vor observa mediul înconjurător ci vor face şi o serie de aplicaţii, bineînţeles sub îndrumarea atentă a învăţătorului. Astfel putem menţiona câteva aplicaţii realizate de elevi într-o drumeţie la râul din apropierea localităţii: * se pot face măsurători privind adâncimea râului în diferite puncte (lângă mal, în mijlocul râului), cu ajutorul unor instrumente simple (o sfoară de care se leagă la capăt o greutate şi se coboară în apă până atinge fundul, apoi se măsoară partea udă, aflându-se adâncimea apei), etc.

5. Evaluarea drumeţiei şi valorificarea cunoştinţelor acumulate se va face în lecţiile de la clasă incluse în tematica abordată în teren.

Reconstituirea traseului drumeţiei cu reactualizarea elementelor observate a acţiunilor practice demonstrative realizate este obligatorie din partea învăţătorului care conduce conversaţia cu elevii.

b) Drumeţia organizată în vederea comunicării sau dobândirii de noi cunoştinţe: asigură condiţiile necesare efectuării unor lecţii cu acest scop. Are multe puncte comune cu forma preliminară întrucât în mod simultan, se produce în timpul observării însuşirilor, caracteristicilor directe şi fenomenelor propuse în procesul de dobândire de noi cunoştinţe.

În teren, în comparaţie cu sala de clasă, conţinutul informativ al lecţiei are o arie mai vastă de cuprindere a elementelor adiacente care definesc categoria de noţiuni propusă în studiu; elevii beneficiază de noi cunoştinţe deduse şi desprinse chiar de ei, ceea ce, uşurează corelarea cauzală a elementelor şi fenomenelor în procesul învăţării.

c) Drumeţia finală: se organizează după încheierea predării unei teme sau a unui capitol, cu scopul de a consolida şi fixa cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, de a aplica în practică cele învăţate în lecţii, de a ilustra şi exemplifica în mod concret achiziţiile teoretice.

Prin observaţie, conversaţie şi dezbatere în teren a mai multor problematici deja învăţate se vor consolida generalizări şi se vor face înţelese legăturile cauzale între componentele mediului şi chiar un complex teritorial din zonă.

 

VIZITA GEOGRAFICĂ

 

Constituie o acţiune cu caracter instructiv- educativ de deplasare pentru a cunoaşte la faţa locului o localitate, o instituţie, pentru a observa cu atenţie exponatele unui muzeu, rezervaţie naturală, etc.

Vizita se organizează  fie în localitatea natală, fie la unul din obiectivele înscrise pe traseul unei excursii.

Înainte de deplasarea cu elevii la locul vizitei, învăţătorul trebuie să parcurgă aceleaşi etape:

• documentarea asupra locului vizitei;
• stabilirea scopului şi a obiectivelor;
• vizitarea în prealabil de către învăţător în unitatea care va fi vizitată pentru a se comunica data şi ora sosirii grupului, numărul de elevi şi vârsta acestora şi a scopului urmărit;
• colaborarea cu administraţia unităţii de vizitat pentru desemnarea unor persoane competente care să îndeplinească rolul de ghid şi posibilitatea de a cerceta mai amănunţit un anumit sector şi de a obţine dacă este posibil, unele eşantioane sau materiale documentare pentru completarea colecţiei colecţiei şcolii;
• desfăşurarea vizitei propuse;
• - evaluarea rezultatelor vizitei.

Vizitele geografice folosite ca lecţii au mare importanţă în instruirea şi educarea elevilor, dar şi în orientarea profesională a acestora pentru viitor.

 

EXCURSIA GEOGRAFICĂ

 

Excursia este una dintre cele mai atractive, plăcute şi utile activităţi de recreere şi odihnă activă, facilitând contactul cu mediul.

Excursia de studiu are ca scop principal lărgirea orizontului didactic, realizând de asemenea legătura dintre teorie şi practică. Etapele ce trebuie parcurse pentru organizarea acestei activităţi sunt cele mai importante, dar importanţa majoră o are etapa pregătitoare, organizatorică, de pregătire a colectivului de elevi pentru a fi capabili să realizeze obiectivele propuse pe parcursul activităţii.

Excursia este o călătorie de cel puţin o zi, efectuată în afara localităţii de reşedinţă, cu un mijloc de transport, având ca suport recreerea, vizitarea, informarea, studiul.

În funcţie de conţinut, identificăm mai multe categorii de excursii:

• excursii pentru cunoaşterea componentelor naturale ale peisajului geografic;
• excursii pentru cunoaşterea anumitor obiective social- economice şi culturale din peisajul geografic;
• excursii cu obiective mixte.

O excursie geografică  impune o mare responsabilitate din partea celui care o organizează. De aceea, conţinutul trebuie ales cu grijă, bine corelat cu scopul şi obiectivele; perioada să fie corespunzătoare unei bune desfăşurări a activităţii. Pentru aceasta excursia trebuie organizată după un plan bine stabilit, care să parcurgă mai multe etape: etapa de organizare, etapa de desfăşurare a excursiei şcolare li etapa de evaluare a excursiei la reîntoarcerea în şcoală.

I. Prima etapă: constă în pregătirea teoretică a excursiei:

• Se stabileşte tematica şi obiectivele pedagogice concretizate cu cele reale din teren;
• Se stabileşte itinerarul, care să cuprindă aspecte semnificative ale elementelor ce vor fi analizate. Se încearcă, pe cât posibil, alegerea celei mai reprezentative zone;
• Se specifică obiectivele principale, dar nu se ignoră nici un aspect care ar putea consolida cunoştinţele dobândite anterior (ex. Elemente despre căi de comunicaţie: şosea modernizată, autostradă, cale ferată- electrificată sau simplă; drum forestier, potecă. La acestea se adaugă informaţii legate de împărţirea administrativă, obiectivele culturale, social- istorice şi elemente etnofolclorice specifice zonei în care se desfăşoară excursia).
• Se întocmeşte şi se propune scopul activităţilor din lecţia- excursie (informativ şi educativ);
• Se stabilesc punctele de aplicaţie practică şi activităţile specifice fiecărei opriri;
• Se realizează o bună documentaţie bibliografică, pentru că, indiferent că la faţa locului este ghid sau nu, cadrul didactic este coordonatorul activităţii şi trebuie să ofere explicaţia ştiinţifică;
• Se analizează costul excursiei după distanţa propusă, mijlocul de transport, posibilitatea de cazare şi masa servită;
• Se întocmeşte dosarul cu actele şi aprobările necesare oricărei excursii, de preferat cu aproximativ cu o lună înainte.

Un aspect importamt ele excursiei îl constituie pregătirea colectivului de elevi. De organizarea şi implicarea acestora depinde eficienţa şi siguranţa acestui tip de activitate. Pentru că se presupune că, oricât vom reduce numărul obiectivelor, aspectele ce nu trebuie neglijate sunt multiple, dar şi pentru a responsabiliza elevii şi a-i introduce în atmosfera de lucru, aceştia vor fi împărţiţi în mai multe echipe de lucru. Fiecare echipă va avea sarcini precide, dinainte stabilite. Astfel organizaţi, scopul excursiei va putea fi realizat cu mai multă uşurinţă. Elevii vor conştientiza mai uşor obiectivele urmărite. Ei vor fi dotaţi cu materialul necesar culegerii da date, fără a se încărca cu obiecte inutile, ce determină îngreunarea bagajului şi vor privi totul ca pe o joacă.

1. Echipa organozatorilor colectivului (2-3 elevi) având ca sarcini supravegherea colegilor în timpul repausurilor, respectarea regulilor de circaulaţie, gruparea elevilor pentru vizite şi menţinerea curăţeniei.

2. Echipa sanitarilor (2-3 elevi) va procura şi folosi în caz de nevoie o trusă de prim ajutor. Tot ei vor fi aceia care au în vedere curăţenia în autocar.

3. Echipa geografilor va cuprinde cei mai mulţi elevi (3-7). Ei vor avea misiunea de a se documenta înaintea excursiei. Aceştia vor culege material pe tot parcursul etapei. Vor putea, de asemenea să prezinte unele informaţii despre elemente ale cadrului natural, obiective economice sau surse de poluare, uşurând observarea materialului de studiat. Tot ei vor colecta materialul de studiu (roci, ilustrate, mostre de sol, etc.).

4. Echipa istoricilor (3- 4 elevi) va face prezentarea istoricului principalelor localităţi şi obiectivelor istorice.

5. Echipa fotoreporterilor, cea a literaţilor, sportivilor sau desenatorilor. Fiecare dintre aceştia vor contribui la buna însuşire a materialului de studiat.

6. Un rol important îl vor avea biologii care trebuie să colecteze plante, fructe de pădure.

 

Etapa a II-a- desfăşurarea prorpiu-zisă a excursiei, ţine mult de experienţa dar li de creativitatea cadrului didactic. Acesta va face să pară totul mai uşor, chiar dacă va lucra cu elevi de clasele I- IV, pentru care va fi mai greu să intre în atmosfera de studiu. Pe tot parcursul se menţine însă buna dispoziţie, caracteristica ieşirii din spaţiul convenţional al clasei.

Tot materialul cules va fi etichetat şi grupat. Se pot face schiţe şi se iau notiţe.

Urmează  apoi deplasarea pe itinerarul stabilit, iar cadrul didactic de la microfonul autocarului va reaminti itinerarul ce trebuie parcurs şi locurile de popas. Ghidul va explica formele de relief prin care se trece cu autocarul, apele, vegetaţia, aşezările. În locurile reprezentative de popas pot fi analizate în detaliu: poalele versantulu, panta, culmea, vârful; într-un afloriment geologic se pot analiza modul de alcătuire, tipurile de roci. Se pot recolta eşantioane de roci cu urme de fosile şi însoţite de etichete informative asupra locului de unde s-au găsit, denumirea lor şi chiar cu numele elevilor şi depuse în colecţia clasei şi a şcolii ca veritabile mijloace informative în lecţii.

La fel se procedează cu rezervaţii asupra elementelor de vegetaţie care se diferenţiază în etaje de vegetaţie potrivit treptelor de relief şi respectiv de climă. Se prezintă obiective economice şi istorico- culturale, se fac vizite cu explicaţii de la ghizii respectivi, se iau notiţe şi ilustraţii cu pliante informative; se fotografiază ceea ce este permis sau se prinde cu pelicula camerei de luat vederi.

În locurile de popas se pot realiza scurte jocuri distractive, se pot prezenta scurte programe artistice, cântece populare şi muzică uşoară, elemente care aduc destindere, bună dispoziţie, consolidează prietenii şi amintiri trainice despre locurile vizitate.

 

Cea de-a III-a etapă constă în prelucrarea materialului cules. Se desfăşoară în sala de clasă, după încheierea excursiei.

Se reconstituie traseul parcurs pe zile şi obiectivee de informaţii culese de elevi.

Se cumulează  materialele culese de fiecare echipă şi se analizează în ansamblu. Se revăd notiţele şi se completează cu ajutorul întrebărilor puse de învăţător: pe unde am trecut, ce am văzut, ce obiective aţi vizitat, ce v-a plăcut mai mult şi ce nu v-a plăcut şi de ce?

Se ordonează eşantioanele de roci, fructe, ramuri, frunze. Se ordonează fotografiile. Dacă este posibil se vizionează înregistrările.

Pe harta fizică, care a însoţit excursia şi pe care este marcat traseul cu o bandă  colorată, se marchează punctele de lucru de pe parcursul excursiei; obiectivele principale (în funcţie de scopul urmărit) pot fi ilustrate cu fotografii reprezentative.

Materialul cules poate fi valorificat prin realizarea unor panouri informative, sau panouri cu fotografii de grup ale elevilor. Acestea din urmă au pe lângă  scopul ilustrativ şi unui educativ de popularizare a acţiunii pentru trezirea interesului elevilor pentru geografie şi pentru cunoaşterea patriei. Nu trebuie uitat faptul că orice excursie reconstituie şi un mijloc important de călire a organismului şi de unitate a colectivului.

De asemenea, se pot organiza concursuri, portofolii ale elevilor şi cu materiale didactice pentru cabinetul de geografie.

În concluzie, excursia are o mare valoare şi importanţă instructiv- educativă deoarece contribuie la dezvoltarea simţului de observaţie al elevilor, a interesului pentru studiul geografiei patriei şi a capacităţii de înţelegere a realităţii înconjurătoare. Nu numai că ajută la consolidarea cunoştinţelor geografice, botanice sau zoologice predate la clasă, dar anticipează intuirea, cunoaşterea generală a elementelor mediului uşurând succesul învăţării.

Pe plan afectiv, prin excursiile cu elevii se realizează sentimente de preţuire şi ataşament faţă de frumuseţile naturale ale patriei, dar şi faţă de realizările economice al poporului român, a istoriei sale, contribuind la educaţia pattriotică şi nu în ultimul rând la crearea unui suport informativ- educativ pe plan ecologic pentru protecţia mediului înconjurător.